Dezvoltatorul imobiliar One United Properties, fondat de bancherii Victor Căpitanu și Andrei Diaconescu, discută cu omul de afaceri Romeo Pomponiu, proprietarul magazinelor Steilmann, achiziția unui teren de circa 5 hectare din cartierul bucureștean Pajura, potrivit surselor Profit.ro din piața imobiliară.
Investitorul austriac S+B Gruppe, activ în România pe piața imobiliară, în viticultură și antreprenoriat, strânge actele necesare pentru construcția unui turn de birouri în apropiere de metroul Pipera și de Globalworth Campus, cel mai mare și mai scump centru de afaceri dezvoltat de Ioannis Papalekas.
Omul de afaceri Romeo Pomponiu (66 de ani), proprietarul rețelei de magazine Steilmann, este în negocieri avansate pentru vânzarea sau dezvoltarea unui teren pe care a funcționat în trecut Întreprinderea de Calculatoare Electronice (I.C.E.) Felix, potrivit informațiilor Profit.ro. Lotul este chiar în spatele Globalworth Campus, noul sediu Amazon și unul dintre cele mai scumpe proiecte imobiliare dezvoltate de Ioannis Papalekas în zona metroului Pipera.